Cazul pacienților morți care au fost abandonați pe scările Spitalului Universitar | SUUB: Persoanele responsabile, sancționate

Cazul pacienților morți care au fost abandonați pe scările Spitalului Universitar | SUUB: Persoanele responsabile, sancționate
Publicat: 16/01/2020, 17:59

„Oribil! La Spitalul Universitar de Urgență București patronat de iubita lui Sorin Oprescu, Adriana Nica, morții sunt abandonați cu orele pe scările interioare în dispreț total față de cel decedat. Pe lângă aspectele de bun simț care țin de respectul pentru cel decedat și pentru cei vii care circulă pe scările interioare ale spitalului și sunt expuși la supliciul de a vedea un mort înfășurat în cearceaf lângă scări, conducerea spitalului a încălcat o procedură operațională instituită în mandatul vechiului manager al Spitalului Universitar de Urgență București, Cârstoiu. Conform acestei proceduri, pe fiecare etaj din acest spital, trebuia amenajată o cameră specială unde după ce se constată decesul unei persoane, cadavrul este păstrat 2 ore pe secția unde a decedat bolnavul și apoi este dus la morgă”, a scris, joi, pe Facebook, deputatul.

Conform sursei citate, pacienții morți nu sunt protejați de saci negri așa cum se procedează la UPU, ci „sunt înfășurați într-un simplu cearceaf ordinar”.

„Este inutil să vă spun că imaginea câinilor vagabonzi și sacii de gunoi de la intrarea în Spitalul Universitar de Urgență București sunt parte din peisajul cu care ne-am obișnuit în spitalele din București. Sunt convins că doamna Nica va spune că aceste imagini sunt trucate și domnul Cepoi ne va explica că așa sunt tratați morții și în Germania. Cepoi de la ANMCS și Nica ar trebui demiși, însă, din păcate, după ultimele decizii ale domnului Orban și ale domnului Costache în ceea ce privește sistemul sanitar, nu îmi dau seama dacă are cine”, arată sursa menționată.

În replică, Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) precizeazp că decesul la care se referă Ungureanu a avut loc în cursul dimineții de vineri, 10 ianuarie.

„Conform legislației în vigoare, „după două ore de la deces cadavrul este transferat la morgă” de către brancardierii secției unde a decedat bolnavul, însoțit de asistentul medical. În acest sens, persoană decedată a fost scoasă din secție pentru a fi transportată la Anatomie Patologică. Secția în care a decedat pacientul fiind situată la etajul 10 al spitalului, până la sosirea liftului pentru a fi transportat la Anatomie Patologică, persoană decedată a fost pusă în acea zona, o zona de evacuare în caz de incendiu, pentru a nu sta în spațiul unde circulau bolnavii și aparținătorii”, conform unui comunicat oficial al spitalului, transmis Mediafax.

Potrivit sursei menționate, încă din data de 10 ianuarie, conducerea Spitalului Universitar de Urgență București a demarat o anchetă administrativă.

„S-au dat note explicative, iar persoanele responsabile vor fi cercetate în comisia de disciplină, urmând a fi sancționate conform legii”, conchid reprezentanții SUUB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×